Arca lui Noe Cluj-Napoca prezentare
Publicat de arcaluinoecluj pe 20 februarie 2009
Asociaţia s-a înfiinţat în 2003 august. Activitatea a început în 2004, timid, prin forţe proprii. S-au înscris aproximativ 200 de membrii, care au cotizat şi activat pentru scurt timp. Am contactat cunoştinţe şi prieteni de la care am obtinut donaţii, sponsorizări (evidenţiate în raportul contabil. Din 2006 am strâns fonduri prin Cererea 230, 2%.
Principalele acţiuni ale asociaţiei sunt:
- sterilizarea
- sesizarea cazurilor de tratare necorespunzatoare a câinilor cu sau fără stăpân (sau a altor animale), intervenţia în limitele legii (foarte reduse), conştientizare, informarea stăpânului privind drepturile legale ale animalului, consecinţele nerespectarii acestora, ajutor concret în caz de nevoie (hrană, adăpost, medicamente etc).
- adăpostirea temporară a câinilor şi pisicilor (în spaţiul închiriat sau la voluntari) cu condiţia să le asigur hrana, cuprinderea lor în program de adopţie;
- transportul câinilor bolnavi, accidentati sau donaţi;
- asigurarea hranei pentru câinii donaţi, în cazul stăpânilor cu venituri modeste;
- activităţi educative pentru copii în gradiniţe şi şcoli, privitor la animale.
Începând cu luna octombrie 2008 derulăm un program de sterilizare pentru câinii fără stăpân, în colaborare cu domnul dr. Peter Madaras de la Cabinetul Veterinarius, Str. Calatis nr 3, iar pentru stăpânii de câini se facilitează sterilizări la preţ redus, în schimbul Cererii 230, completate de către stăpân. Vezi articolul apărut în Făclia.
Realizări:
Din ianuarie 2009 strangem fonduri prin Cererea 230
Asigurăm hrană zilnică pentru aproximativ 80 de câini
Am sterilizat 550 de caţele
Am donat 300 de câini şi pisici (deparazitate, vaccinate sterilizate)
Necesităţi urgente pentru buna funcţionare, eficientizarea activităţii asociaţiei: voluntari în scopul diviziunii muncii: persoane care sa facă publicitate, care să strângă fonduri, să se ocupe de sterilizări, altele de donaţii etc.
Vă invităm cu căldură să vă implicaţi alături de noi! Revenim cu informaţii!


simona spus
buna ziua! m-ar interesa daca faceti si sterilizari la caini cu stapani. de ce va intreb: acu cateva luni familia mea a inceput constructia unei case si un vecin s-a oferit sa ne dea o catea sa stea pe langa casa pana era paznicul acolo sa-l poata alerta daca vine vreun intrus. dupa doua sapt. de cand a ajuns la noi cateaua a nascut 5 pui. cand i-am intrebat pe proprietari ce sa facem cu cateii (noi nu mai avusesem caine pana la ea) acestia ne-au explicat cum sta treaba cu metoda “traditionala” de avut grija de pui. nu am putut sa acceptam asa ceva si i-am tinut pe toti pana pe la 6-7 sapt si pe 4 dintre ei i-am donat si unul a ramas in continuare si va ramane cainele nostru. acum stapanii catelei nu cred ca o vor duce la sterilizat pentru ca este cam scump, iar noi nu o putem tine pentru ca este un caine extraordinar si extrem de credincios, si primul lucru pe care l-a facut cand i-am dat drumul a fost sa se intoarca la stapanii ei. acestia se poarta frumos cu ea si o apreciaza si am vazut ca nu are reflexe de caine abuzat (am ridicat de cateva ori mana la ea sa vad daca a fost vreodata batuta si nu s-a speriat). as vrea sa stiu daca faceti si asa ceva sau daca faceti macar mai ieftin si daca cumva (stiu ca intind coarda) nu aveti si posibilitatea sa asigurati transportul. merita din plin pentru ca este o catelusa de nota 10, cu o inteligenta nativa si o mamica desavarsita si n-as vrea sa mai treaca aiurea prin chinurile nasterii fara macar sa se bucure de puiutii ei.
cosmin rosu spus
buna as dori sa adopot un catelus, in special din cluj napoca .. as vrea ceva detalii unde v-as putea gasi . ma puteti contacta la adresa de email cosma1983ro@yahoo.com
iancu sergiu spus
daca derulati un program de sterilizari doar cu Dr. Peter poate ca ati renuntat definitiv la cei de la Biovet dar in acest caz poate ca ar fi bine sa ne informati si pe noi; sau la noi veniti doar cand nu pot altii? va doresc succes in ceea ce intreprindeti.- Dr. Iancu Sergiu
kdsygfkhs spus
daca lucreaza Iuliana la aceasta asociatie o sa vin sa lucrez gratis si eu alaturi sau pe langa ea. astept raspuns la telefonul 0742452789
flavia spus
buna ziua
in ce fel as putea sa ajut?as avea timp liber de cateva ori pe saptamana.
Anna spus
buna,
oare mai exista aceasta asociatie?…daca da cum as putea sa ma implic?…abia am gasit acest site si prin cluj nu stiu inca tare multe…mi ar placea sa pot ajuta
Zuber Iuliana spus
Va rog rog sa accesati http://www.arcaluinoe.eu….acesta este site-ul nostru oficial…..aici gasiti si adresele la care ne puteti contacta!
Multumesc!